Shri Mataji Nirmala Devi

Shri Mataji

Nirmala Devi

Fondatoarea metodei Sahaja Yoga

”Nu puteți cunoaște sensul vieții până ce nu sunteți conectați la Puterea Care v-a creat”

SHRI MATAJI

Shri Mataji Nirmala Devi s-a născut la Chindwara, în India, la 21 martie 1923, într-o familie creștină, descendentă a istoricei dinastii Shalivahan.

Tatăl său, Prasad Rao Salve, reputat erudit, cunoscător a 14 limbi, a tradus Coranul în marathi. Apropiat al lui Mahatma Gandhi, după cucerirea independenței a fost primul membru creștin ales al Congresului Uniunii Indiene și membru al Adunării Constituante care a elaborat prima constituție a Indiei libere.

Mama sa, Cornelia Salve, a fost prima femeie din India distinsă cu o diplomă de onoare în matematică. Copil fiind, Nirmala Salve și-a petrecut vacanțele alături de părinți în ashramul lui Gandhi. Acesta a fost impresionat de înțelepciunea și de maturitatea sa.

Și-a dedicat anii tinereții mișcării de rezistență împotriva ocupației britanice, numarându-se printre liderii mișcărilor studențești. În 1942 a fost închisă alături de alți tineri.

A urmat studii de medicină și psihologie în Lahore, apoi s-a căsătorit în 1947 cu dl. Chandrika Prasad Srivastava, membru eminent al administrației de stat, ales mai târziu Secretar General al Organizației Maritime Internaționale a Națiunilor Unite (UNIMO), pe o perioadă de 4 mandate (16 ani).

Acesta a fost înnobilat cu titlul de cavaler de către Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit și a deținut funcția de secretar personal în cabinetul Primului Ministru Lal Bahadur Shastri între anii 1964-66.

Shri Mataji a devenit mamă a două fiice, care s-au căsătorit în perioada anilor ’60 și i-au dăruit apoi patru nepoți.

Începând cu anul 1970, când a considerat că s-a achitat de obligațiile sale familiale, Shri Mataji a putut să se consacre dezvăluirii unei noi metode:

SAHAJA YOGA (YOGA SPONTANĂ)

– rod al unei stăruitoare căutări pe parcursul multor decenii de studii, ce reprezintă o sinteză între esența clasicei Yoga și tezaurul spiritualității din alte epoci și diferite zone geografice.

Fără a-și cruța forțele, neobosită călătoare pe cele cinci continente, Shri Mataji poartă mesajul său tuturor celor care îl așteaptă.

Shri Mataji Nirmala Devi

Shri Mataji

O personalitate de excepție

Shri Mataji Nirmala Devi, apreciată drept „Mesager al păcii” de către Ayatolahul Mehdi Rouhani al comunității musulmane șiite din Europa

și drept „Avatar al timpurilor moderne” de către Claes Nobel (nepot al lui Alfred Nobel și președinte al United Earth),

propune o cale spre edificarea unei societăți echilibrate și armonioase, în care transformarea și pacea se realizează mai întâi în interiorul fiecărui individ.

„Descoperirea lui Shri Mataji aduce o reală speranță umanității.”

Claes Nobel